STĂPÎNIRE DE SINE. Subst. Stăpînire de sine, stăpînire (fig.), sînge rece, imperturbabilitate (rar); calm; prezență de spirit. Cumpăt, cumpătare, cumpăneală, cumpănire; echilibru (fig.), echilibrare (fig.), ponderație (rar), moderație, sobrietate, măsură, tact. Reținere, abținere, abstinență, abstențiune (rar), înfrînare (fig.), strunire (fig.); autocontrol. Răbdare, paciență (livr.). Adj. Stăpîn pe sine, stăpînit, cu stăpînire de sine, cu sînge rece, imperturbabil, calm, liniștit, potolit; cu prezență de spirit. Cumpătat, cumpănit, socotit, calculat, chibzuit, cu măsură, măsurat; echilibrat (fig.), ponderat, moderat; sobru, așezat, ordonat. Reținut, reticent, rezervat; abstinent. Răbdător, pacient (livr.). Vb. A se stăpîni (fig.), a avea stăpînire de sine, a-și păstra stăpînirea de sine, a-și păstra sîngele rece, a-și păstra calmul, a-și păstra (a nu-și pierde) cumpătul, a-și ține firea, a nu se pierde cu firea, a avea prezență de spirit. A se reține (fig.); a se abține, a se domina, a se înfrîna (fig.), a se struni (fig.); a se cumpăni; a se cumpăta (rar), a se echilibra, a se pondera, a se tempera, a se potoli, a se modera. A avea răbdare, a răbda. Adv. Cu stăpînire de sine, cu calm, cu sînge rece, cu cumpătare. V. ascetism, calm, comportare, disciplină, fermitate, renunțare, severitate, siguranță, temperament.